November 16, 2015

ULEI DEMACHIANT L'OREAL ECLAT SUBLIME - PRIMELE IMPRESII


În ultima vreme am fost cam fără chef și fără vlagă. M-am ambiționat să trec la scris și filmat, în primul rând pentru că am avut o mică bucurie - una pe care doar o pasionată de cosmetice o poate înțelege: am primit un produs pe care mi-l doream de ceva vreme și acum am ocazia să-l testez.

I-am făcut repede o poză și l-am pus pe Instagram, iar în aceeași seară l-am încercat. Este vorba despre L'Oreal Eclat Sublime, un ulei demachiant despre care am citit la Jully (poți vedea review-ul ei aici). Mă transform într-o mare fană a produselor demachiante pe bază de ulei, pentru că sunt eficiente, ușor de folosit, înjumătățesc timpul acordat demachierii și alungă spaima că trebuie să folosești nu-știu-câte produse sau să aloci prea mult timp pentru acest pas - care este foarte important, în ciuda dezavantajelor pe care le-ar avea (cel mai popular fiind unul indirect - lenea).


Eclat Sublime vine într-un recipient din plastic, cu design simplu, dotat cu pompiță și capac protector. În felul ăsta dozezi produsul elegant, fără să faci risipă. Cantitatea este de 150 ml, iar termenul de valabilitate (de la deschiderea produsului) este de 6 luni. Timp suficient pentru a-l consuma pe tot și a-ți da seama dacă e pentru tine sau nu.


Un posibil dezavantaj pentru adeptele îngrijirii fără parfum este faptul că demachiantul are miros - unul floral, plăcut, dar e acolo. În ultimii 3 ani nu am folosit decât ocazional produse parfumate pentru ten și, de fiecare dată când îl aplic, îmi dau seama de acest lucru. Dar pot trece peste, așa cum am trecut și în cazul altor produse. În plus, acesta nu e genul de produs care rămâne pe piele.

Textura, în ciuda faptului că este promovat ca ulei demachiant, nu este una grea sau incomodă (ca a uleiului de măsline, de exemplu), ci aproape lichidă, fluidă, lejeră. Se întinde ușor și am parte de cea mai plăcută senzație atunci când îl aplic pe ten.

Mod de folosire: folosesc 2-3 pompițe de ulei pe palme și aplic pe ten. Masez tot, înclusiv zona ochilor, iar când simt că se îngroașă, pun 2 picături de apă pentru a dilua. Uleiul se transformă în cea mai cremoasă, fină și plăcută spumă, pe care o masez măcar jumătate de minut, după care clătesc cu apă. Machiajul și produsul aplicat dispar imediat, fără ca tenul să rămână acoperit de peliculă uleioasă. Trec o dischetă demachiantă îmbibată în loțiune micelară, clătesc și usuc cu un prosop de hârtie. 

Pielea rămâne curată și asta se vede încă de la pasul cu discheta demachiantă, pentru că nu se murdărește. Îmi place cel mai mult că nu-mi usucă tenul și, de asemenea, lasă pielea foarte fină. Serios! Mi se pare minunat că merge spălat după și că nu mai am nevoie de dischete sau cloth - în felul ăsta fac economie la accesoriile destinate îngrijirii, pentru că mai am nevoie de dischete doar pentru loțiunea micelară.


Alături de balsamul demachiant MOA, o altă descoperire de care m-am îndrăgostit, uleiul de la L'Oreal mă salvează de prea mult timp în fața oglinzii seara, când oricum nu sunt prea zeloasă. Și de bani alocați mai multor tipuri de produse care servesc aceluiași scop. E win-win pe toate părțile! Cu mențiunea că nu se găsește la noi și e nevoie să-ți fie trimis de Zâne ale Cosmeticelor care stau prin tărâmurile unde crește Eclat Sublime.

Dacă l-ai încercat, lasă un comentariu cu părerea ta despre el, cu plusurile și minusurile pe care le-ai observat, ca review-ul ăsta să fie cât mai complet.

Until next time, 

8 comments :

  1. Pare interesant produsul. Inca nu am incercat ulei-demachiant, dar inca nu-i tarziu. Pupici!
    www.bysunshine.com

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nope, nu e prea târziu :) Mai ales la cosmetice & produse de skincare :)) Pup!

      Delete
  2. Suna foarte bine prezentarea, numai ca nu mai am loc in dulap, pe rafturi de atatea produse!:))) www.loveinsilk.blogspot.ro

    ReplyDelete
    Replies
    1. Oh, no, the horror! :)) Oare cum o fi? :))

      Delete
  3. Cred ca uleiul asta va fi urmatorul de incercat dupa ce termin ce am. Suna tare bine!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Uh, mă bucur că te-am convins :D

      Delete
  4. Nu de multe ori am ales sa optez pentru uleiuri demachiante si nu de multe ori am ales produse din gama L'Oreal, insa in ultima vreme cam acolo ma indrept si ma bucur ca am gasit si acest ulei foarte bine descris. Mai mult articolul m-a convins, deci daca o sa-l gasesc prin vreun magazin, cu siguranta o sa-l cumpar.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bianca,

      Și eu am făcut cunoștință recent cu acest tip de produs și sunt sigură că nu vreau să mă mai întorc la demachierea clasică :) Mă bucur că articolul ți-a plăcut și te-a convins. Dacă ai să reușești să îl iei de undeva și să-l încerci, să-mi lași aici un mini-review și să-mi spui cum ți s-a părut! Seară faină!

      Delete